DESPRE SMERIȚI ȘI SMINTIȚI. ASTĂZI, EPISODUL TAXI

12
81

taxi despre smerenie aArticol de Iulia Radu
De două zile privesc cu consternare pagina de Facebook a trupei Taxi. Curg acolo-n voioșie sute de mesaje nervoase de la buni-creștini, degrabă iertători, care tună și fulgeră (mai ceva ca Sf Ilie) la adresa lui Dan „Taxi” Teodorescu care și-a permis să scrie o piesă… „Despre smerenie”. Problema este că a scris-o în perioada în care oamenii mai degrabă se smintesc, dovadă stau mesajele postate pe paginile de Facebook ale tuturor artiștilor implicați (găsiți numele lor aici: http://andreipartos.ro/taxi-si-prietenii-despre-smerenie-video/). Habotnicii au început să funcționeze ca o anexă a ANAF-ului: numără banii artiștilor și încearcă să-i pună la zid pentru că, vezi Doamne, nu au donat nimic niciodată, în viața lor. De parcă astfel de gesturi se fac în gura mare! Ah, dar stai! Trăim în România, țara în care apari la televizor, câștigi concursuri de talent, doar dacă ești „caz social”. Astăzi, dacă nu-ți prezinți actele de caritate în prime-time, precum George Becali sau Cătălin Măruță, ești zero barat.
Dar de ce nu scrie Dan Teodorescu și o piesă despre acea mega-moschee?” urlă oamenii revoltați… Stranie abordare! Așadar… iubim trupa Taxi (una dintre puținele care atinge și problemele sociale de care ne lovim zi de zi), dar doar dacă Dan Teodorescu scrie despre ce vrem noi, eventual după dictare. Doamne ferește să îndrăznească să aibă vreo opinie personală! Fraților, dar dacă tot sunteți atât de porniți, de ce nu scrieți voi o piesă despre moschee?! De când se tot discută despre această mega-moschee am văzut vreo 3-4 protestatari care au contestat decizia la tribunal și încearcă să facă ceva concret. Nu i-am văzut pe revoltații de pe Facebook în stradă! Deși ar fi fost un gest firesc!
Tot uitându-mă și citind mesajele postate pe Facebook, n-am putut să nu remarc cu câtă îndârjire scriu oamenii. Postacii Bisericii Ortodoxe Române sunt la fel, sau poate chiar mai agresivi, decât cei ai partidelor politice în perioadă electorală. Vezi pe Facebook mesaje pline de ură postate de oameni îmbrăcați în sutană, deci… slujitori ai Domnului (cel puțin așa reiese din poza de profil). Și te întrebi cum am ajuns aici?! Și apoi îți amintești că în urmă cu doar 5 luni, aceeași Biserică Ortodoxă Română pica testul de omenie când a ales să întoarcă spatele victimelor din clubul Colectiv. „Să vină tinerii la Biserică, nu în club”, zicea Prea Fericitul Daniel. Și atunci… parcă lucrurile încep să se lege. Fără opulență, fără catedrale impunătoare, BOR nu ar avea nimic. Legătura cu enoriașii și cu Dumnezeu a pierdut-o de mult! Cum altfel și-ar justifica „menirea”?!
 
Felicitări trupei Taxi pentru piesă și inspirație pentru a scrie și altele! Slavă Domnului, subiecte avem cu duiumul!
 
http://youtu.be/HSg2qfYkB8I

12 COMENTARII

  1. Stimate Andrei, BOR n-a picat testul de omenie, iar legătura cu enoriașii și Dumnezeu e foarte bună, zic cu enoriașii nu cu scuipacii, iartă te rog expresia.
    Acum despre piesă: are un mesaj clar împotriva Catedralei Mântuirii Noastre, unii se simt de-a dreptul jigniți, normal să reacționeze mai vehement, (când îți batjocorește cineva Casa, primul impuls este să-i zici înapoi ceva pe măsură, ba să mai pui o măsură peste) dar asta nu poate fi catalogată ură, ci reacție nervoasă – și această reacție nu o are BOR (ca instituție zic, că altfel orice om botezat ortodox în România este membru BOR), ci unii enoriași care duc mai greu jignirile.
    Ceilalți, mai așezați sufletește, de exemplu Dr Pavel Chirilă, pr Eugen Tănăsescu , … și alții, au răspuns explicit, binevoitor și lămuritor, că mesajul piesei este greșit … sau însuși un protagonist Grigorie Leșe (care cu capul în cușmă fiind, s-a dumirit mai încet, despre ce cânta, – noh! se mai întâmplă să fi și aiurit).
    Nimeni nu le contestă dreptul la opinie celor care nu vor Catedrala, și nici opinia față de opinia celor care nu sunt de opinia lor, și vor Catedrala :), toată lumea are dreptul la opinie, chiar și la opinia față de opinia celorlalți. Sunt de acord că această opinie nu trebuie exprimată înjurios, batjocoritor, … acu oleacă de ironie, noh! – suntem Români.
    Nici la evenimentul Colectiv, Biserica (ca instituție) n-a întors spatele nimănui, fraza „Să vină tinerii la Biserică, nu în club” în limbajul Prea Fericitului însemna „mai bine ar venii tinerii la Biserică, și nu ar merge în cluburi” – nu că ar fi neapărat greșit să meargă la club, dar să mergi în alt loc decât Biserica și să ai pretenția că Biserica e de vină că ai pățit acolo ceva ?! (această acuză injustă plutea în aer datorită propagandei de diversiune).
    Moscheea în povestea asta, n-are ce căuta, este în același spirit cu sloganul „vrem spitale nu catedrale” (sau crezi că dacă s-ar lua banii de la Catedrala Mântuirii Noastre, în care v-a fi un spital – s-ar construii vreun spital?) – ești psiholog, știi că oamenii nu-și formulează ideile cu precizie și justețe, mai ales când au un năduf.
    Cât au donat protagoniștii, dacă au donat e chiar treaba lor, Dumnezeu să-i răsplătească, – și acuza aceasta asupra lor a venit din năduf, față de acuza că Biserica, n-a făcut nimic bun, – s-a dovedit în presă că defapt Biserica a făcut mai multe spitale decât statul, dar pentru asta Biserica a trebuit să trâmbițeze ceea ce a făcut, și nu i-a convenit deloc acest lucru.
    La fel e și cu \\\\\\\’număratul banilor\\\\\\\’, prea mulți neavizați au făcut pe inspectori ANAF cu banii Bisericii, acum năduful s-a răsfrânt pe \\\\\\\’smeriți\\\\\\\’.
    Nu e nimeni cu ură, nici între preoți, nici între mireni; sunt nervi, zgândăriți și de implicarea unora care nu sunt ortodocși (ci de alte confesiuni, care au la construcții mari), etc.
    Un lucru trebuie precizat, Catedrala Mântuirii Neamului este Catedrala Mântuirii Noastre, cine crede în Mântuire dar nu vrea Mântuirea Noastră, ori ne este dușman, ori nu-i din neamul nostru, caz în care n-ar trebui să-i pese; cine nu crede în Mântuire e problema lui, nu-i pentru el. Iar cine crede în Mântuire, vrea Mântuirea noastră dar nu vrea Catedrala, existența lui nu poate să-l deranjeze, dacă-l deranjează totuși e ceva inconsecvent în mintea lui.
    Cu stimă, Toma (unul care savurează emisiunea de vineri seara)

    • Stimate Domn, articolul de mai sus este semnat de Iulia Radu. Piesa trupei Taxi nu este impotriva construirii Catedralei Mantuirii Neamului. Mesajul piesei, pe scurt, este acesta: „opulența și trufia nu au legătură cu credința”. Mesajele pline de ura, atacurile la artistii care apar in acest videoclip, postate de asa-zisi credinciosi, aduc doar deservicii Bisericii Ortodoxe Romane.
      Dvs ati scris un mesaj mai lung decat articolul in sine. Traim intr-o tara libera si avem dreptul sa ne exprimam opiniile. Nu e vina artistilor ca oamenii nu au simtul umorului si nu inteleg metaforele. (Iulia Radu)

    • Pentru că ați afirmat că ascultați emisiunea, atunci știți că echilibrul este deviza casei. Ați făcut o analiză amplă a fenomenlui, deși e vorba numai despre o piesă, un text, un mesaj. Nici măcar nu se cere renunțarea la Catedrală. Reprezentanții Bisericii n-au fost la datorie când a fost tragedia Colectiv. Ulterior au remediat situația. Acolo oamenii aveau nevoie de sprijin real. Mesajul la care vă referiți a fost absolut neinspirat. Cum adică, să meargă la Biserică în loc de Cluburi? Cele două se exclud? Aveți și alte inconsecvențe dar ele nu se referă nicio secundă la piesa grupului Taxi. Sper să ne întâlnim în eter și fără lecții de religie!

    • Stimate Domnule Toma,
      ceea ce spuneti Dvs poate fi sau nu adevarat pentru ca nu stim daca cei care apar in clipul trupei „Taxi” au donat sau nu din banii castigati din ceea ce muncesc celor ce nu au dar, stim cu certitudine ca menirea Bisericii si a preotilor care o slujesc este de ai ajuta pe cei care nu au cand sunt in suferinta, de orice fel! De aceea candva pe langa biserici, chiar daca acestea nu erau dintre cele monumentale, s-au dezvoltat scoli, au aparut primele bolnite – spitale. Primele scrieri din spatiul nostru au aparut tot
      pe langa biserici, cei care le-au tiparit erau preoti-calugari. Acum bisericile ne iau banii pentru orice si nu asta este problema ci, ca din banii pe care ii iau de la noi, care avem – multumim Domnului Dumnezeu – ei nu fac pentru cei care nu au, nimic! Vi se pare firesc faptul ca DANIEL si altii ca el nu merg pe jos sa cunoasca poporul si sa-i vada pe nevoiasi ci se plimba- pentru ca asta fac- intre biserica si casele lor, in masini super-luxoase ? Daca iubesc asa de mult acest popor si vor sa fac bine sa cumpere masini romanesti, sa foloseasca lemnul nostru pentru a construi frumoasele bisericute in care sufletul isi poate gasi Dumnezeul mult mai usor decat imprastiat in spatiul urat al unei hidosenii uriase numita CaTEDRALA NEAMULUI, cu heliport si sali de conferinte !?

  2. Pentru a iesi din anonimat si a fi in lista scurta a artistilor din Romania, unii exponenti ai artei si culturii, considera ca trebuie sa faca ceva iesit din comun, controversat de multe ori , asa cum Madonna, Beyonce si altii isi etaleaza tot felul de simboluri satanice. Trebuie sa avem si noi falitii nostri, indiferent daca sunt mai agresivi sau nu.
    Nu ma refer la nimeni in special , oricum, pentru bani multi si faima acum in Romania, aproape orice artist este in stare depaseasca limitele, sa se schelambaie, sa faca circ, sa milogeasca atentia necesara prin ipostaze de idiotenie si prostie fara nici o autocenzura, cum multi fac azi, devenind destul de cinici si ipocriti.
    Sincer nu m asteptat la niste oameni destul de educati sa se coboare la nivelul asta… Aveau destule idei de abodat si motive mult mai solide… Se pare ca au avut o comanda speciala si au executat-o cum stiu ei mai bine ! Banii , asta a fost scopul lorpentru ca si-au pierdut sufletul! Ei se proclama ca fiind judecatorii lui Dumnezeu prin prisma actiunilor oamenilor fie ei si autointitulati mesagerii Domnului. Multi ar putea sa ii judece si ar spune ca ar trebui sa mai mearga puna mana pe carte acesti zdranganitori si tambalagii ( e bine cad te judeca cineva in felul asta ? )
    Ca sa extrapolez sa ma intelegi mai bine maestre, este ca si cand eu l-as judeca pe Andrei Partos ca este cateodata cam pampalau, face glume rasuflate si imi impune sa imi placa pentru ca el stie ca imi place…
    Oare de ce Taxi nu scrie despre mutul presedinte prost vorbitor de romana si vanzator de tara, despre chiorul hahait si betivan care se da in sectacol, de ce nu scrie despre faptul ca traiesc intr-o tara
    in care numele presedintelui, al sefului serviciilor secrete, DNA sau al primului ministru nu au legatura cu nume romanesti ?
    Oricum TAXI a ales felul murdar de a iesi in fata si de a ajunge ridicoli… a incerca sa ii copiezi pe Parazitii este incercare esuata ! Taxi sunteti jalnici !

    • Comentariul dumneavoastra se incadreaza exact in categoria celor descrisi in articolul de mai sus. Dumneavoastra de ce nu-l trageti de maneca pe mutul presedinte? Catedrala este doar una dintre multiplele probleme cotidiene cu care societatea romaneasca se confrunta, si este foarte bine ceea ce au facut cei de la taxi. Un exemplu de urmat, nu doar de aplaudat.

    • Taxi este una dintre putinele trupe care chiar a scris piese despre toti politicienii. In 2004 a lansat un album intreg pe aceasta tema. Albumul se numeste „Politica”.
      Referitor la piesa „Despre smerenie”… Artistii si-au exprimat decent o opinie. Dar fiecare intelege cat poate din mesaj… (Iulia Radu)

    • Interesante comentariile tuturor. De exemplu prietenul Sorin consideră că cei 33 aveau nevoie de ceva special ca să iasă din anonimat! Fiind totuși site-ul meu, speram să am de-a face cu oameni care cunosc fenomenul muzical și media! De ce nu scrie Teodorescu o piesă despre actualul președinte nu știu, dar nu pare un subiect prea ofertant. Comparația cu Paraziții e amuzantă de tot. Dacă v-ați alege vorbele cu mai mare atenție, am putea dialoga.Dar nu cred că există resurse pentru un astfel de efort! Faptul că vă permiteți să scrieți în asemenea hal, arată că anonimatul îi ajută pe adevărații creștini să se lepede de cele sfinte, de respect și bun simț! Vă sugerez, ca un ”pămpălău” ce sunt, să ocoliți acest spațiu, care nu de jigniri are nevoie. Dacă fac o analiză serioasă știu din ce zonă ați picat aici. Drum bun!

  3. „Sincer nu m asteptat la niste oameni destul de educati sa se coboare la nivelul asta… Aveau destule idei de abodat si motive mult mai solide…”
    Risipirea banilor pe lucruri materiale opulente, stiind ca multi dintre romani abia traiesc de o zi pe alta nu este un subiect destul de ‘solid’?
    Prea-nesimtitul ne arata ca il doare la 7 metrii in spate de copii flamanzi, batrani bolnavi si oameni fara adapost….dar noi TREBUIE sa cotizam pentru cupolele aurite a bisericilor si pt masinile de lux din parcul auto al BOR-ului !
    Chiar nu va deranjeaza aparitiile sus numitului plin de aur, coborand din masini de zeci de mii de euro si care, cu un tupeu de neegalat, va mai da si peste nas si va mustra ca nu i-ati dat destul ?

  4. Îmi pare rău că nu ai înțeles nimic din melodia lor. Ei nu-l atacă pe Dumnezeu și nici pe cei smeriți și credincioși, ci îi atacă pe cei ipocriți. Preoții se presupune că sunt mesagerii lui Dumnezeu, intermediari între Dumnezeu și oameni. Meseria lor e să fie smeriți, obligația lor chiar. Ei sunt cei care nu ar trebui nici măcar să primească bani și lucruri de lux. Un preot ar trebui să se mulțumească cu puțin și să dăruiască mult. Dar din dar se face raiul nu? În schimb meseria artiștilor nu e asta, așa că nu-i puteți condamna. Ei nu au ales să se facă preoți, ci au ales să cânte pentru a face bani. Simplu. Preoții însă, cică au ales meseria asta pentru că sunt credincioși și au o legătură cu divinitatea. Oare dacă nu ar primi niciun leu, câți dintre ei ar mai rămâne preoți? Vă spun eu: nici măcar 1%. E trist, poate răutăcios, dar e adevărul pe care voi nu-l puteți accepta.

  5. Stimate Andrei, am văzut articolul în care Dan Teodorescu își cere scuze că n-a reușit să transmită mesajul dorit. Eu îl scuz, si-mi cer iertare de la el folosind-mă de spațiul site-ului tău.
    Dane iartă-mă, eu așa am priceput că ești împotriva Cateralei!
    De unde a apărut percepția? … așa a fost prezentat în media, așa am dat de el cu genericul acesta, iar pe mine textul m-a dus la imaginea că Dumnezeu se simte \’stingherit\’ în Catedrală – se pare că nu am fost singurul, căci au apărut apoi reacțiile.
    Să aveți bucurie cu toții!
    ___
    p.s. sunt chiar bucuros că Dan n-a vrut să zică ceea ce am înțeles câțiva

  6. Opriţi planeta,vreau să cobor!!! Când mă văd înconjurat şi sufocat de atâţia cretini care iau apărarea unei biserici profund corupte şi-i condamnă pe nişte artişti care au luat atitudine, prefer să plec pe altă planetă! Unde se dau vize pentru Jupiter?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here