SATRIANI ŞI NOI (20.05.2013)

Cronică de Andrei Partoş
Încep cu sfârşitul ca să fiu sigur că se citeşte. Mulţumim EVENTS şi Andreea Andreescu pentru concert, sprijin, înţelegere!
O deschidere inspirat aleasă, cea cu Nicu Patoi şi Platonic Band care şi-a promovat noul album, „Sweet Little 6String” despre care am discutat pe larg în emisiune, când ne-a vizitat Nicu în studio la R.R.A. S-a simţit că e emoţionat în faţa celor 4000 de oameni care-l urmăreau, ascultau cu atenţie. A cules aplauze meritate şi chiar strigăte de susţinere. Nicu a menţionat că basistul său, Adrian Ciuplea, va concerta curând alături de Steve Vai. L-a amintit şi pe Berti Barbera, care la ora concertului era la Operă, unde-l ajuta pe Nicu Alifantis în concert. Fireşte că nu putea lipsi „Lapi” Răzvan Lupu, bateristul tuturor proiectelor. Asemănarea fizică dintre Nicu şi Joe Satriani a permis o trecere lejeră de la sound-ul mai cuminte, atribuit trupei de deschidere, la cel energic al lui Satriani. Am profitat de pauză pentru a-mi achiziţiona fără coadă tricoul dorit.
 
 

Primirea a fost adevărată. Toată lumea s-a ridicat în picioare în clipa în care Joe a pătruns în scenă. Prima piesă a demarat fără el. Muzica instrumentală din sfera rock nu este mereu uşor digerată, dar de data asta publicul, în mare parte avizat, a urmărit cu sufletul la gură toate gesturile superchitaristului. Şi el n-a fost zgârcit. Şmecheria cântatului cu limba preluată de la Hendrix a folosit-o de două ori, apoi şi-a rulat chitarele Ibanez (de care e legat prin contract), după ce un meseriaş, care stătea pe scenă le acorda, reacorda cu mare atenţie. M-a impresionat lejeritate cu care cântă, numărul mare de efecte (parcă era o expoziţie) pe care le deţinea şi manevra, absenţa totală a teatralităţii. A vorbit puţin cu noi, dar e cert că s-a bucurat de reacţia sălii. Ochelarii au rămas la locul lor permanent. Nu m-a surprins tenta funky a unor piese. Joe a cântat cu Greg Khin Band în anii 80. Apare chiar pe albumul din 1986, „Love Rock and Roll”. Dealtfel Satriani a fost îniţial baterist, aşa că simţul ritmic îl are extrem de dezvoltat. A cântat piese din diverse perioade (are 14 albume solo) dar a precizat când ne-a oferit piesa titulară a albumului actual, „Unstoppable Momentum”. Au mai fost piese de pe acest produs 2013 („Shine On American Dreamer”, A Door Into Summer”, Jumpin’ In”, „Jumpin’ Out” , „A Celebration”). Albumul a primit nota 8 de la cornicarul revistei Classic Rock Magazine.
 
Pe scenă i-a avut alături pe Marco Minnemann (tobe), Bryan Beller (bas) şi Mike Keneally (keyboards şi chitară, foarte bun la ambele). Celebrul „Crowd Chant” a ieşit bine, dar se putea şi mai bine, dacă noi n-am fi aşa de timizi la cântat. Am comparat cu alte înregistrări şi pot să spun că am fost de nota 7,00 cu indulgenţă. Piesa a devenit un fel de ritual al concertelor Satriani.
Muzica instrumentală îşi dovedeşte universalitatea prin astfel de reprezentanţi de clasă mondială. Nominalizat de 15 ori la Premiile Grammy, ar merita din plin o astfel de recompensă. Sigur că acum ne dorim un concert cu G3 (proiect iniţiat de Satriani în 1995) cu oricare chitarişti ar aduce el, dacă Chickenfoot, supergrup cu vocalul Sammy Hagar, nu mai activează!
O sală arhiplină arată cât contează brandul, pentru că difuzări la radio n-a avut prea multe. Au fost mulţi chitarişti, oameni din breaslă, dar şi ascultători devotaţi ai genului. Virtuozitatea şi-a căpătat aprecierea şi ovaţiile cuvenite. Un om care e pe scenă de 43 de ani, nu s-a plictisit de ceea ce face. Împlineşte 57 de ani (pe 15 iulie) şi nu se vede. Nu-i normal să-l admirăm şi să mai vrem?
Setlist:
Cool#9 / Devil’s Slide / Flying in a Blue Dream / Unstoppable Momentum / Weight of the world / Ice 9 / Crush of Love / I’ll Put A Stone On Your Cairn / Door Into Summer / Lies & Truth / Satch Boogie / Shine On American Dreamer / Three Sheets To The Wind / Jumpin’ In / Jumpin’ Out / A Celebration / Always With Me, Always With You / Surfing With The Alien / Crowd Chant / Summer Song / Rubina.