Scrisoare de la Moș Crăciun (24.12.2018)

1
63

O banală hârtiuță îngălbenită de timp, îți poate aduce multă bucurie. Mă număr printre fericiții care au avut șansa să primească o scrisoare de la însuși Moș Crăciun. Mi-a lăsat-o într-un plic, înfiptă-n gard. Persoana care a scris-o era un vecin, cu un suflet mare, trecut de 70 de ani, care n-avea școală multă, dar iubea oamenii și viața. Nu știu dacă Moșul mai obișnuiește și azi să trimită scrisori copiilor, dar eu nu voi uita niciodată momentul în care am deschis plicul și am văzut cine era expeditorul. Sigur că vremurile s-au schimbat mult de atunci, am și povestit despre reîntâlnirea cu Moșul la serbarea clasei pregătitoare (click aici pentru a citi articolul), dar îmi place să cred că încă mai sunt oameni care fac astfel de gesturi pentru cei mici.

Amintiri din copilărie

Relația mea cu „Moș Crăciun” era una specială. El, veteran de război, avea atunci în jur de 70 de ani. Era mic de statură și slab ca o așchie, dar avea o forță uluitoare. N-am să uit niciodată când, privind către cărarea ce ducea spre pădure, am văzut un buștean plutind agale. Pe măsură ce urca poteca și se apropia, am început să descifrez imaginea. Bușteanul era așezat comod pe spatele unui omuleț. Era domnul Rădulescu. Când a ajuns lângă mine, mi-a zâmbit și mi-a spus, fără să pară că face vreun efort: „Bună ziua, domnișoară!”. Din acel moment, în mintea mea totul a fost clar. Era limpede că iarna domnul Rădulescu era Moș Crăciun, iar în restul anului, Superman.

În fiecare dimineață, mă întreceam cu domnul Rădulescu până la pâine/aprozar/magazin. N-am câștigat mereu întrecerea. M-am consolat cu gândul că oricum e greu să îl învingi pe Superman.

Domnul Rădulescu nu era ortodox, deci nu îl primea pe preot cu botezul, ne primea, însă, cu colindul și avea cele mai bune nuci și cele mai bune mere. Era foarte generos. Vă spuneam că nu era ortodox. Făcea parte dintr-o sectă, recunoscută pentru agresivitatea cu care încearcă să câștige noi adepți. Cu toate acestea, domnul Rădulescu nu a încercat niciodată să convingă pe nimeni de nimic. Îl auzeam când îi citea din Biblie soției lui, în după-amiezile călduroase de vară, așezați pe băncuța din curte.

Recitind această scrisoare, mi s-a făcut dor de el. Domnul Rădulescu avea 99 de ani când a murit. Pentru că nu era ortodox, nu a fost înmormântat cu slujbă. A fost îngropat undeva la marginea cimitirului, iar în loc de cruce a fost pus un lemn. După câțiva ani, lângă el a fost îngropată și soția. Niciunul dintre vecini nu mai știe exact care-i locul în care se odihnesc cei doi, „undeva prin zona aceea, lângă gardul cu mărăcini”, este răspunsul. Au trecut mulți ani de când a murit, dar nu i-am uitat nici chipul și nici glasul până acum.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here