SPORT LA TV

0
20

tenis (600 x 492)NICI LA TENIS?
Acesta e un sport individual, nu ține de condiții de pregătire oferite de stat, așa că reușitele și eșecurile le duc sportivii și apropiații în spinare, pe umeri, unde vor ei. Situația cu Simona Halep e neplăcută pentru că devenise SIMBOL național, deși ea n-a dorit asta. Rezultatele au dus-o la acest statut. Acum pierde și le dă dreptate scepticilor care au afirmat că locul doi era de conjunctură. Pierde și pe cont propriu, dar pierde și pentru țară, la FedCup!
Despre Monica Niculescu am scris cu entuziasm. Văd că are o problemă fermă și constantă. După un set bun, de excepție, pierde partida. Nici nu contează cine-i adversarul. Psihicul, pregătirea fizică, habar n-am…E păcat pentru ea!
Băieții nu stăteau bine, dar mă gândeam că jucând la București, vor face treabă. Să meargă până în semifinale. Nimic, au pierdut toți din prima. Încă e bine că merge lumea la BRD Năstase Țiriac Trophy, ultimul bal. Pare de necrezut că ISU a gonit și acest eveniment din viața Capitalei!
PRESĂ FERICITĂ
Simpatia nedisimulată a jurnaliștilor de la DigiSport pentru Astra și Șumudică s-a văzut tot anul. Poate e mai mult decât era firesc. Poate dl. Nicolae a știut să fie recunoscător. Așa cum era cândva Gigi. Acum asist la interviuri prelungi cu Șumudică, bogate în atacuri la FCSB, la aluzii, la insinuări murdare. Uită că și patronul lui e la pârnaie și nu pentru că a trecut pe roșu pe arterele țării. Și-a exprimat dorința ca Viitorul să încurce Steaua și pentru locul doi.  Nu e exclus să se întâmple și asta!
Din păcate Reghe a rămas nesărat, depresiv și arțăgos. Acum va fi chemat și el la Comisie după eliminarea din partida cu Dinamo. Balaj l-a trimis în tribune, deși era pauză când a dialogat cu antrenorul. * Acceptă că n-a știut să țină de scor nici la 1-0, nici la 2-1. Va afla azi dacă și Stanciu va fi suspendat. Se referă la arbitraje, dar recunoaște că n-avea voie să piardă cu Astra, nici să facă egal cu Dinamo. Aluziile nu lipsesc nici din discursul lui, dar întrebările malițioase îl provoacă. Starea lui Karja nu era bună, așa că pentru asta n-a jucat. I-a răspuns astfel și lui Rădoi, care l-a criticat că-l ține pe bancă. La el totul e ”normal”, ”nu sunt probleme”…Locul doi e singura miză pentru FCSB! Se pare că despre Cupa Ligii nu mai vorbește nimeni…N-a ratat ocazia să arunce niștre strâmbe…”Astra s-ar putea să nu mai existe la anul…Șumudică să-și plătească jucătorii”…Dinamo nu ne-a bătut, dar ne-a eliminat din Cupă! (după două egaluri). Finala Cupei va fi cu două echipe care nu pot merge în Europa și asta e păcat!
Firește că a fost sunat Șumudică imediat după conferința de presă a lui Reghe, că să mai dea o tonă de replici. Știe el sigur că Astra nu are probleme financiare…Ironii la adresa lui Reghe și Becali…Noi avem ce vinde, avem jucători, chiar și neplătiți…FCSB a pierdut de la o echipă cu jucători neplătiți. Lipsa de profesionalism, găinăria lui Filoti, cel fără glas și fără vorbe, spune orice pentru a stârni, a provoca scandal…Se face presă în genunchi, pe simpatii și bani…asta e observația mea de azi. Normal era să fie sunat și cineva de la FCSB!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here