CHIAR A MERITAT!

Cronică de Andrei Partoş
Spre deosebire de Iulia, eu am prins toate momentele T.Rex. Am difuzat în diverse momente toate piesele cântate în recital. Marc Bolan mi-a plăcut, avea ceva bizar şi fermecător în acelaşi timp. Imaginea lui s-a lipt de cea a grupului T.Rex. Aşa se explică şi atitudinea unor fani, care refuză orice dialog cu Fenton. Am mers la Hard Rock Cafe (mulţumim Carmen Bunaciu pentru plăcuta companie) cu gândul că şi un cover band poate oferi momente agreabile. Cântarea a fost foarte bună, chiar dacă la sonorizare au fost ceva probleme. Clubul ar trebui să aibă acest aspect rezolvat de mult. Ruxia Sandru a fost o gazdă impecabilă, aşa că am beneficiat de vizibilitate perfectă. N-a fost casă plină, dar cei prezenţi erau avizaţi într-un procent de 60-65%.E mult dacă ne gândim la anii de glorie ai trupei.Mai erau şi petreceri, zile de naştere în local, dar nu zgomotoase.
Oamenii pe care i-a adunat Paul Fenton erau clar dedicaţi profesiei şi simţeau muzica T.Rex. Sonorităţile, orchestraţiile erau diferite de trecut în mod firesc. Poate sunau mai plin, mai bogat . Chitaristul venit dinspre Saxon se juca, improviza, respectând partitura iniţială. Totul a sunat rotund, iar piesele alese cu sens, cu gândul la ce ştie lumea şi ce poate duce componenţa de acum. Vocalul a fost într-adevăr foarte aproape ca timbru de Bolan. L-am văzut şi foarte prietenos cu toată lumea, după spectacol.
Admiţând că deschiderile româneşti n-au fost rele, dar nu necesare, pot spune că a fost o seară muzicală foarte reuşită. Manfellow era mai aproape de atmosfera dinamică propusă de T.Rex 2012. Cântarea merită reluată pentru mai multă lume, într-un spaţiu de concert, fără pahare, farfurii, chelneri…
Nu am cum să nu mă bucur când observ că oamenii de 20-30 de ani încep să asculte, să îndrăgească muzica generaţiei mele şi nu am cum să nu fiu fericit că mai pot vedea artişti pe care înainte de 1989 nici nu visam să-i întâlnesc vreodată. Chiar şi cu un singur component de atunci, tot T.Rex a fost!