EXCLUSIVITATI

Cronică de concert: IRON MAIDEN LA CLUJ NAPOCA (15.08.2010)

decembrie 21, 2012

204

Articol de Iulia Radu
Eu abia am revenit de la Cluj unde am văzut pentru a doua oară formaţia Iron Maiden. Despre prima mea vizită în Cluj am să povestesc pe larg pe blog. A fost un drum lung şi plăcut de 7 ore la dus (o oră pauză în Sibiu) şi 8 ore la întors (fără nici un fel de pauză). Am două mulţumiri speciale pentru acest weekend minunat: Anei Călin pentru amabilitatea de a mă duce la Cluj şi a mă aduce înapoi acasă, şi doamnei Veronica Leonte (Vila Escala), o gazdă de excepţie.
Mi-am dorit mult să merg la concert, deşi Bruce & Co nu s-au numărat niciodată printre favoriţii mei. Aveam, însă, în minte atmosfera deosebită pe care am simţit-o la Bucureşti, în 2008, când stadionul Cotroceni „vibra” la fiecare acord, când mulţimea izbucnea la fiecare apariţie a lui Eddie. Mi-l mai aminteam pe Bruce Dickinson alergând neîncetat de la dreapta la stânga scenei, sărind peste elementele de decor, stăpânind publicul cum rar ai ocazia să vezi la alţii. Însoţită de aceste amintiri, nici nu ştiu când am ajuns în Cluj. Acolo n-am pierdut timpul. Seara am ieşit prin centrul oraşului. Am cunoscut o grămadă de oameni veniţi special pentru concertul Iron Maiden. Sunt din Dej, Deva, Oradea, Timişoara, Arad, Bistriţa, Baia Mare, Alba Iulia, Bacău, Botoşani, Suceava, Iaşi, Craiova, Bucureşti, Constanţa, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Braşov, Croaţia, Statele Unite ale Americii, Germania, Italia, Austria, Franţa, Grecia, Olanda, Spania. Unii au unde să stea, alţii îşi vor petrece noaptea de sâmbătă în gară, sau, pur şi simplu în parc, iar după concert vor pleca direct acasă. Cu puţine excepţii, toată lumea a mai văzut de cel puţin două ori Iron Maiden.
Nicola şi Gino sunt din Milano. Au mai văzut formaţia de 5 ori până acum. Poartă cu mândrie tricourile cu chipul lui Eddie. „Din punctul meu de vedere, momentul magic al unui show Maiden este piesa Fear Of The Dark. Ţi se face pielea de găină când auzi cum cântă toată lumea cu formaţia. Îl apreciez pe Steve Harris în mod deosebit. Up the Irons!”
Alin Dumbravă (32 de ani, Bistriţa): „Eu i-am mai văzut şi în Germania şi în Italia, şi la Bucureşti şi la Budapesta. Nu o să mă satur niciodată să îi văd live pentru că un show Iron Maiden înseamnă energie pură. Despre asta este vorba. Am să merg să-i văd de câte ori am ocazia”.
Georgiana Comănescu (21 de ani, Alba Iulia): „Am venit cu gaşca de prieteni de la Alba Iulia. Am fost şi la Bucureşti în 2008. De atunci sunt fan Iron Maiden. Este cu totul altceva când îi vezi live. Bruce Dickinson este un adevărat vulcan. Dacă ar fi puţin mai înalt, ar fi şi bărbatul perfect”.
Andreea Mihalcea (33 de ani, Botoşani): „Vin de la capătul Pământului din dragoste pentru Iron Maiden. Am fost şi la Bucureşti. Este una dintre trupele pe care nu ai cum să nu le iubeşti după ce le vezi live. Şi orice fan de metal va confirma acest lucru. Au un show extraordinar, au un solist foarte bun şi un public dedicat 100%. Deci succesul este garantat”.
Felipe, Juan, Carlos, Miguel, Angelica, Estela au venit de la Madrid. „Am pierdut şirul concertelor Iron Maiden la care am fost până acum. Nici un concert nu seamănă cu altul. Bruce Dickinson ne uimeşte la fiecare apariţie. Eu nu ştiu de unde are atâta energie! O astfel de atitudine pe scenă o întâlneşti la foarte puţini solişti de rock. În plus, Bruce încă are o voce bună”.
Leo şi Jenny sunt din New York. Au venit în vacanţă la Cluj, oraş de care s-au îndrăgostit în urmă cu 5 ani. „Ne-am bucurat enorm când am aflat că data concertului Maiden coincide cu perioada noastră de vacanţă. Este trupa noastră de suflet. I-am văzut cred că de vreo 10 ori până acum. Sunt absolut fabuloşi băieţii”.
Rachel (29 de ani, Berlin) şi Andrew (34 de ani, Amsterdam) însoţesc trupa la câteva din concertele din cadrul turneului The Final Frontier. „Noi, de fapt, ne-am cunoscut în 2008 la concertul de la Bucureşti. Ne-am împrietenit şi de atunci ne tot vedem la concertele Maiden. S-a legat o prietenie puternică între noi doi. Amândoi iubim această formaţie şi abia aşteptăm să călătorim alături de trupă”.
Sâmbătă seară centrul oraşului „fierbe”. Se consumă multă bere, se fac fotografii, se discută despre diversele concerte Iron Maiden. E imposibil să nu auzi la diferitele terase câte un „Up the Irons”. Dar s-a făcut cam târziu aşa că decid să mă întorc în cameră.

În fine, am ajuns acolo în jurul orei 18.30. Trupa Cargo făcea încă probe de sunet. Băieţii veneau direct de la Băcău (Nico, mulţumim că ni i-aţi trimis şi nouă). Recitalul lor a început la 19.30, tot cu Ziua vrăjitoarelor. Erau deja aproximativ 20.000 de oameni şi încă mai continuau să vină. Băieţii au cântat aproximativ 45 de minute şi nu au lipsit piese precum Doi paşi în urma ta, Batacanda, Nu pot trăi fără tine, Dacă ploaia s-ar opri, Aproape de voi. M-a impresionat mult reacţia publicului pe parcursul recitalului. S-a cântat fără încetare, s-a aplaudat ritmat, Cargo reuşind să ne arunce în atmosfera de concert rock. Băieţii au părăsit scena la 20.10.
Tulai Doamne, or pus ecran mare şi în spate
Între timp, au mai venit spectatori. Au fost în jur de 30.000. Plus alte câteva sute care stăteau dincolo de gardul de plasă. Vedeau şi auzeau foarte bine pentru că după turnul de sunet erau amplasate câteva boxe dar şi un al treilea ecran uriaş. Aşadar, toată lumea era fericită!
În urma unui scurt sondaj, făcut la faţa locului, a reieşit că piesele preferate de spectatori sunt:
Phantom Of The Opera (52)
Run To The Hills (51)
Rainmaker (51)
Aces High (50)
Fear Of The Dark (48)
Different Wolrd (47)
The Number Of The Beast (45)
The Trooper (44)
The Wicker Man (43)
Blood Brothers (40)
No More Lies (38)
Killers (35)
The Longest Day (29)
Doctor, Doctor (25)
The Prisonier (22)
Cei care au venit mai devreme (primii 5.000 de spectatori) au pătruns în Gazon A (deşi a fost preţ unic la bilet, 100 de lei, organizatorii au împărţit gazonul în două oferind o brăţară primilor sosiţi care le asigura accesul în faţa scenei, restul au rămas în spate).
M-am instalat şi eu confortabil în Gazon A (acreditarea de presă mi-a permis acest lucru). Am urmărit de acolo ultima parte a recitalului Cargo şi, cu riscul de a fi împinsă, am preferat să rămân pe poziţii şi pentru Maiden. În pauza dintre concerte, s-a mai golit spaţiul, o bună parte dintre spectatori plecând după „provizii” de lichide (suc, bere, apă). Dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg… Iron Maiden ne-a surprins pe toţi urcând pe scenă la 20.45.
Scream for me Romania!! Scream for me Cluj! Scream for me Transylvania!!
Am reîntâlnit aceiaşi trupă energică care îşi ţine publicul în priză permanentă, l-am urmărit cu privirea pe Bruce Dickinson până când am ameţit, a alergat de-a lungul şi de-a latul scenei, a sărit peste monitoare, s-a urcat pe elementele de decor, a vorbit cu publicul pe tot parcursul show-ului. N-a dat nici un semn de oboseală timp de o oră şi 45 de minute. La rândul lor, spectatorii au trăit la intensitate maximă fiecare piesă. Şi am văzut oameni în public cu vârste cuprinse între 7 şi 65 de ani. Fie că se manifestau zgomotos, fie că preferau să bată ritmul discret pe picior, să murmure versurile, să mimeze căntatul la chitară, tuturor li se citea pe faţă bucuria reîntâlnirii cu Bruce & Co.
Când Bruce a întrebat „câţi dintre voi sunteţi la primul concert Maiden?”, reacţia a fost destul de slabă. Cunoscătorii, fanii lor adevăraţi erau acolo. În jurul meu oamenii ştiau versurile piesei El Dorado. La fel ca în 2008, a existat o legătură specială între public şi trupă.
Iron Maiden a început recitalul cu The Wicker Man. Tricoul lui Bruce a atras imediat atenţia: pe pieptul lui scria cu litere de-o şchioapă PSYCH WARD (secţia de psihiatrie). Trebuie să recunosc că alta este trăirea când eşti la câţiva metri de artiştii de pe scenă. Dickinson este un solist „pe bune, nu încearcă să te păcălească, nu încearcă să îţi ia ochii printr-o costumaţie de scenă deosebită. Omul acesta crede în ceea ce cântă şi încă mai are acea nebunie specifică rockului”, după cum mi-a declarat Maria Calotă (50 de ani, Cluj).
Printre piesele care au stârnit cele mai vii reacţii din partea spectatorilor, se numără: Hallowed Be Thy Name, No More Lies ,Fear Of The Dark, Dance Of The Death, El Dorado, The Number Of The Beast, Transylvania.
Spre finalul concertului, l-am revăzut şi pe Eddie, un colos de 2 metri care a traversat scena „cântând” la o chitară uriaşă.
Ronnie James Dio: We are blood brothers
Pe la jumătatea concertului, Bruce a dedicat piesa Blood Brothers memoriei lui Ronnie James Dio. Publicul a scandat numele lui Dio şi a cântat parcă cu mai mult aplomb alături de Dickinson. „Nu cred că puteau alege o piesă mai bună pentru acest tribut. Bravo lor!”, a spus Marius (37 de ani, Bucureşti). „O să fiu sinceră… Eu am izbucnit în lacrimi când am auzit că Ronnie nu mai este printre noi, iar în această seară am lăcrimat ascultând acest tribut deosebit”, spunea Mihaela Tudor (44 de ani, Arad).
La 22.30, ne-am luat, cu greu, rămas bun de la Iron Maiden. Şi cum am mers pe jos până acasă, am profitat pentru a mai culege câteva impresaii din public.
Adelin (39 de ani, Bucureşti): „A fost un show incredibil! Cine nu a fost, a pierdut! Scena a fost mai mică decât ce ştiam eu de la alte concerte. La un concert de-al lor din Italia am fost chiar voluntar. Dacă nu m-aş fi băgat aşa, nu aş fi avut bani de bilet”.
Vali (14 ani, Cluj): „Am fost cu tati la concert. Am şi steag de-al lor, şi fular… Îmi plac toate piesele lor!”
Mihai (26 de ani, Deva): „E prima dată când îi văd! Ce pot să mai spun după un astfel de concert?! N-am trăit degeaba: am reuşit să-mi văd idolii! Mulţumesc lui Dumnezeu!”
Nicoleta (35 de ani, Timişoara): „Îi văd pentru a 5-a oară. Bruce este un showman înnăscut. Dă clasă oricărui solist rock din tânăra generaţie. Nu ştiu dacă poate vreunul să facă pe scenă ceea ce face Bruce. Jos pălăria pentru încă un concert impecabil”.