DUPĂ 40 DE ANI…SANTANA… (4 iulie 2009)

Cronică de Andrei Partoş

Nici nu mai ştiu de ce am amânat cronica personală, dar cred că n-am greşit. Am avut ocazia să citesc ce s-a scris, să aflu care sunt percepţiile oamenilor pe diferite site-uri, forumuri mai mult, sau mai puţin muzicale. Vineri aş fi vrut să discutăm cu Laura Coroianu de la Emag!c, pentru concluzii avizate după BestFest 2009. Doamna n-a răspuns, deşi ea a propus soluţia telefonică. Mi-a recomandat şi un site pe care-l citise şi i-a plăcut. Mie, sincer, nu! Cronici expediate… e drept despre fiecare trupă prezentă. Probabil oamenii au avut acreditare. Noi n-am beneficiat. Aşa se întâmplă când un proiect prinde aripi, când creşte, aduce lumea la casă doar prin afiş: nu prea mai are nevoie (aşa cred unii) de toţi promotorii de pe piaţă. De la două acreditări la prima ediţie, am sărit la niciuna, acum. Nu mă plâng, dar explic. Speram ca Laura să nu fie ca alţii, dar m-am înşelat. O cunosc de multă vreme, a fost în studio şi a promovat prima ediţie… Am avut secţiune permanentă pe forum cu BestFest, am scris mereu şi-n Qmagazine, dar în timp astea se uită… Cronicile cele mai reuşite, scrise cu trăire, cu umor, le-am găsit pe acest forum, al nostru. De exemplu momentul umbrela contra pelerină, sau invers este unic, iar Stefana l-a redat spumos. Am râs cu lacrimi… Emilia ne-a oferit fotografii inedite!
Sunt printre cei care ascultă Santana de când există, adică de vreo 40 de ani. Cei care observau că-n public erau şi oameni de 50 de ani ne-au sărit pe noi, cei de 60-65, ba chiar şi 70 de ani. Şi eram numeroşi, vă asigur. Noi nu ne-am dus la discotecă, la dans… Ne-am dus pentru a ne întâlni cu istoria pop-rock-ului, cu noi înşine… Aveam 20 de ani şi ascultam muzica mexicanului născut la Autlan, Jalisco (20.07.1947). Mulţi s-au plâns că primele piese erau prea lungi, prea instrumentale. Păi Soul Sacrifice a fost şi a rămas un moment de referinţă pentru rock-ul din toate timpurile. Comentatorii nu prea ştiau ce aud. Au mai fost Savior, Fried Neckbones And Some Home Fries, pasaj din Jingo… E drept, n-a vorbit nimeni cu noi, timp de 30 de minute.Atunci ne-au salutat soliştii vocali. Carlos a deschis gura abia după o oră. Totul calculat meticulos, profesionist. La 21,30 a început show-ul, exact ca la carte. Şi cu ce sunet plin, dinamic, profund, puternic, dar nu distorsionat! Eram încă pe aleea principală şi am ajuns în mulţime într-o secundă… E important să înveţi unde te aşezi în raport cu sursa de sunet. Altfel te lamentezi inutil…
Santana la Woodstock… Erau şi imagini pe ecranul imens de pe scenă, cu o serie de coperte psihedelice, dar şi fotografii de-a lungul istoriei… Am realizat, acasă, că de la Woodstock 1969, cu răbdare, am văzut, sau întâlnit al 5-lea nume. Pe Joan Baez (Bucureşti), Melanie (Bucureşti, anii 70), Joe Cocker (la Munchen şi Bucureşti), Blood Sweat &Tears (la Bucureşti, după concert, la masă cu David Clayton Thomas) şi acum Santana de la vreo 100 de metri. Am involuat ca jurnalist, dar nu ca pasionat de muzică.
Recitalul a fost robust, rotund. N-a fost nevoie de dialog cu publicul. Aşa a considerat artistul. Energia s-a transmis prin muzică. E un paradox desigur, odată ce are sânge latin, te aştepţi la mai multă căldură. N-a fost, dar nu m-a deranjat. Pe alţii, da! Au fost piese din toate perioadele: Evil Ways,Guajira, No One to Depend On, Europa (o bijuterie la care a oftat toată lumea), Oye Como Va ( al marelui Tito Puente) care a adus vânzări uriaşe albumului Abraxas (1970), Sacalo, Black Magic Woman (locul 4 în SUA în 1970) , Samba Pa Ti, Into The Light, A Love Supreme, The Way She looks, Smooth, Maria Maria, Corazon Espinado, a fost şi acel minunat pasaj din „En Aranjuez con tu amor”, ba chiar şi un citat din „She s Out Of My Life” al lui Michael Jackson. N-a amintit numele lui Jackson…* Soliştii săi de acum (A. Vargas şi T. Lindsay) nu sunt la cota celor ştiuţi de pe discuri, cum ar fi Gregg Rollie  (la începuturi), Rob Thomas (fost la Matchbox) sau Everlast. Când liderul unei trupe este un mare chitarist, vocalii trec uşor în plan secund.* Un comentator se plângea că n-a auzit „Put Your Lights On” de pe albumul cel mai premiat, Supernatural (1999). Cam cât putea cânta un om în 120 de minute de program non-stop, după o carieră de 40 de ani? * Unii susţin că erau o serie de tineri cu pălării stil Michael… eu nu i-am zărit, dar să nu uităm că se vindeau pălăriile negre stil Carlos Santana. Chiar dacă la Bucureşti, omul a purtat şepcuţa „stil Gavroche”…* „Vocea latină a rockului”, chitaristul Santana a folosit 5 sau 6 chitare cu cablu, una dintre ele, cea acustică, avea stativ pentru că au fost piese cu două chitare schimbate din mers.Am avut rock, blues, latino, reggae, elemente hard, chitară clasică, fusion, de toate… Despre micul său discurs nu mai spun nimic. Era ca un ecou al ideilor flower- power, puţin adaptate la zilele noastre. Nu mult.* Nu ştiu dacă au fost 20.000 de oameni, dar pot certifica plecări numeroase după prima oră… Poate la metrou… Lumea a dansat, unii doar s-au bâţâit, alţii au ascultat pur şi simplu…asta ţine de felul în care te exteriorizezi în spaţiul public…S-a băut destul de multă bere, ca la oricare festival, aşa că diferenţele de atitudine pot fi generate şi de cele câteva grade din lichid…
 
* Nu mi-aş fi iertat absenţa de la acest recital, chiar dacă ploua torenţial. Şi nu regret absolut nicio secundă! Da, era mai bine pe un stadion cu vreo 30.000 de locuri, unde te poţi aşeza când vrei… Trebuie să ai dreptul să alegi, să decizi cum te descurci cu propria coloană, cu platfusul, cu cervicala, cu toate astea, care ne vizitează, pe unii mai des , pe alţii mai răruţ… Nici la Woostock cei 500.000 de oameni n-au stat în picioare tot timpul… Dacă nu-l vedeam pe Santana la Bucureşti, eram decis să mă duc după el pe undeva, prin Europa… Am avut noroc şi nu le mai mulţumesc organizatorilor ! Datorită nouă, celor 20.000 de plătitori, s-au mai îmbogăţit puţin... Au ales să colaboreze cu Prima TV şi rău au făcut. Am aflat întâmplător că e bine să ne holbăm şi acolo pe la nişte ore nocturne… la secret… N-am văzut niciun material memorabil… Şi ce ofertă uriaşă a existat… Poate se va face un filmuleţ şi se va difuza cu o promovare corespunzătoare. Că tot am amintit de Woodstock… acele filmări de acum 40 de ani au valoare documentară imensă… Poate şi despre BestFest se va vorbi la superlativ în 2049!
 
P.S. Poate nu e lipsit de interes faptul că Santana promovează în această perioadă lansarea albumului Woodstock Experience (30.06. 2009), care conţine materialul din 1969… Mă gândesc că aşa se justifică şi anumite opţiuni de repertoriu, dar şi pentru imaginile proiectate. Regret că n-a spus-o nimeni, dar omul s-o fi gândit că noi ştim ce apare pe piaţă… Casa de discuri este Columbia-Legacy. Un CD de colecţie, pe care merită să-l ascultaţi…
 
Cronica scrisă de Ștefana o puteți citi aici:
http://andreipartos.ro/santana-bestfest-4-iulie-2009/