EXCLUSIV! INTERVIU CU SWEET SAVAGE (30.06.2012)

0
30

Sweet Savage la Rock The City
Sweet Savage la Rock The City

Interviu de Iulia Radu
Este primul interviu pe care l-am făcut la Tuborg Geen Fest powered by Rock The City. S-a întâmplat sâmbătă, 30 iunie. Sweet Savage, trupă din Irlanda formată în 1979, a deschis ziua a doua a festivalului. Pe o căldură de foc. Interviul era pus sub semnul întrebări, „facem tot ce putem pentru a-l obţine, dar nu-mi răspunde managerul nici la telefon, nici la mailuri”, îmi spun prietenii din organizare. Aştept, dar o fac cu oarecare enervare… pregătisem întrebările pentru interviu şi mi se părea aiurea să nu am şansa să le adresez băieţilor. Astfel de gânduri îmi „alergau” prin minte când dau cu ochii de Ian „Speedo” Wilson, chitaristul formaţiei (s-a alăturat trupei în 1984 înlocuindu-l pe Vivian Campbell). Stătea în soare şi urmărea concertul Saxon. Asta e şansa mea, mi-am zis eu şi l-am abordat imediat pe Valentin care s-a dus la Speedo şi l-a întrebat dacă trupa e dispusă să dea un interviu. „Sigur că da”, a zis chitaristul şi ne-a condus la colegii lui. Din trupa Sweet Savage fac parte: Ray Haller (basist şi vocalist, fondator al grupului), Ian Speedo Wilson (chitară), Marty McCloskey (baterie, s-a alăturat trupei în 2010) şi Phil Edgar (chitară, s-a alăturat trupei în 2011). Discuţia a fost una relaxată şi lungă, probabil am mai fi vorbit dacă nu ar fi venit după 20 de minute Valentin. Trebuia să revenim la festival.
 
Reporter: Bun venit în România. Aţi apucat să vizitaţi ceva?
Ray Haller: Din păcate zborul nostru a avut întârziere aşa că am ajuns la hotel pe la ora 2.30 dimineaţă… Deci era întuneric şi nu am văzut nimic. Dimineaţă devreme am venit aici pentru probe de sunet, dar vestea bună este că plecăm mâine după amiază şi sper să apucăm să vizităm oraşul diseară şi mâine dimineaţă.
Reporter: Felicitări pentru concert! Cum v-aţi simţit pe scenă?
Ray Haller: Pe scenă primul lucru şocant a fost căldura. Noi suntem din Irlanda şi nu suntem obişnuiţi cu acest gen de căldură. Nu mă înţelege greşit, e bine să fie cald, dar când trebuie să cânţi, să fii pe scenă, pentru Marty a fost chiar mai greu fiind la baterie, atunci e şocant. Dar până la urmă a ieşit bine. Am avut unele probleme tehnice la începutul concertului, dar… a fost bine. În Festivaluri este mai greu, în special dacă eşti prima trupă care intră pe scenă. De obicei, la prima trupă se soluţionează toate problemele tehnice. Dar noi ne-am simţit bine şi sper să revenim! Aici am întâlnit nişte oameni extraordinari şi am fost trataţi regeşte.
 
Reporter: Felicitări pentru noul CD, Regeneration. Astăzi, poate un artist să lanseze un album oricând doreşte?
Ray Haller: Este mai uşor astăzi pentru că întregul proces este mai ieftin. Din punctul acesta de vedere este mai uşor. Dar noi nu lansăm albume cu regularitate. Dacă nu ai ceva de spus, nu lansezi. Trebuie să ai un scop atunci când scoţi un album. Sper să mai lansăm un album spre sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor pe care să-l promovăm în festivalurile din 2013. Albumul pe care îl promovăm acum nu a fost distribuit aşa cum trebuie, aşa că în prezent ne străduim să-l ducem prin toată Europa şi în acelaşi timp încercăm să nu neglijăm lucrul pentru următorul disc. Pe scurt: astăzi e mai ieftin să scoţi un disc. Înainte studioul costa mai mult. Astăzi albumele sunt mult mai uşor de promovat datorită Internetului, a Facebook-ului. Întregul proces este mai simplu.
 
Reporter: Cum a luat naştere acest album?
Ray Haller: Noi compunem împreună. Fiecare vine cu câte un riff iar la repetiţii prind contur piesele. Repetăm, se încinge şi câte un jam-session şi aşa perfecţionăm piesele şi apoi mergem în studio.
Reporter: Cine scrie versurile?
Ray Haller: În principal, eu le scriu, dar vin şi colegii cu idei. În trupa aceasta democraţia este foarte importantă. Ţinem foarte mult la acest aspect. N-avem nicio treabă cu comunismul (râde). Fiecare contribuie la compoziţii. Dacă eu vin cu o idee stupidă, ceilalţi mă aduc cu picioarele pe pământ imediat.
 
Reporter: Ce aduce nou acest album?
Speedo: E drept că nu am mai lansat de mult un album. Tocmai de aceea există şi această temă de „regenerare”. Am venit cu un suflu nou…
Ray Haller: Am şi abordat un pic diferit lucrurile. Ştii eu şi Speedo suntem cei mai în vârstă componenţi ai trupei pentru că dacă te uiţi la ceilalţi doi te întrebi probabil „wow, dar ăştia aveau 5 ani când au intrat în trupă?” (râde). Aşadar, în trupa noastră există un tip în vârstă, adică eu, un tip mai puţin în vârstă, adică Speedo şi doi băieţi tineri (râde). Ba nu, îmi iau cuvinte înapoi, să ştii că nici ei nu sunt chiar atât de tineri (râde). Dar, acum redevenimd serioşi, faptul că avem în trupă doi tineri a adus o prospeţime în modul de interpretare şi în modul în care scriem piesele. E o dinamică diferită. Eu şi Speedo suntem de şcoală veche, iar colegii noştri ne mai trag de mânecă din când în când şi ne spun: „Alo, suntem în secolul XXI. Treziţi-vă, hai”.
 
Reporter: Faptul că trupa s-a format la Belfast, în Irlanda, o ţară care a dat lumii nume mari ale muzicii, precum Thin Lizzy, Gary Moore, Rory Gallagher, Van Morrison (când rostesc numele acestor artişti, pe chipul lor se imprimă un zâmbet de mândrie şi devin din ce în ce mai atenţi la ceea ce zic), v-a ajutat, v-a deschis uşi?
Marty McCloskey: Nuuu, în niciun caz! Dar ei doi (arată spre Ray şi Speedo) vă pot spune mai multe…
Ray Haller: Din cauza faptului că am avut aşa-zisul nostru război, în Irlanda de Nord nu venea nimeni. Nu aveam presă muzicală, nu aveam comentatori de muzică… nimic. Le era teamă pentru că se bombardau oraşe, se trăgea pe străzi, aşa că am trăit nişte vremuri dificile. Era foarte greu să poţi să ieşi de acolo. Era foarte dificil pentru un artist care vroia să trăiască din muzică pentru că trebuia să îşi plătească înregistrările şi de unde puteai să câştigi bani dacă nu existau concerte?! Irlanda părea o ţară părăsită seara. Oamenii se baricadau în case, luminile erau stinse, nu existau concerte. Irlanda era o ţară-fantomă. Faptul că am avut muzicieni, şi avem în continuare, mari precum Van Morrison, Snow Patrol, Gary Moore şi mulţi alţi muzicieni de jam-session care vin din Irlanda…
Speedo: Şi Rory Gallagher!!
Ray Haller: Exact! Rory Gallagher! Nu avem cuvinte care să exprime preţuirea noastră pentru aceşti muzicieni. Ei au deschis drumul, într-adevăr, dar şi lor le-a fost greu atunci, au fost recunoscuţi cu adevărat mult mai târziu. Din păcate. Oricum, pentru noi ei au fost şi vor rămâne emblematici. Noi i-am iubit de la bun început.
 
Reporter: Irlanda trece prin momente dificile şi acum. Astăzi cum este industria muzicală acolo?
Ray Haller: Păi, din punct de vedere economic nu stăm prea bine, dar industria muzicală e ok. Încă mai avem festivaluri bune…
Marty McCloskey: Încă mai producem artişti şi trupe de valoare din genuri muzicale diferite. Ceea ce e perfect!
Reporter: Vă amintiţi primul concert Sweet Savage?
Ray Haller: Da, sigur. A fost la şcoală, pe terenul sportiv. A avut loc la şcoala unde învăţa Vivian Campbell. Mi-l amintesc foarte bine. Vivian purta chiar uniforma şcolară. Iar primul concert mare a fost în deschiderea formaţiei Wishbone Ash.
 
Reporter: Cine v-a influenţat în alegerea unei cariere în muzică?
Ray Haller: Cei care m-au influenţat cel mai mult au fost Deep Purple, Led Zeppelin, Rory Gallagher.
Speedo: La fel şi eu.
Phil Edgar: În afară de cei menţionaţi de Ray, eu adaug pe Van Halen, Thin Lizzy.
Marty McCloskey: Şi mie îmi plac cei menţionaţi de colegii mei, dar pentru mine cei mai importanţi au fost cei de la Nirvana. A fost primul show live pe care l-am văzut, iar Dave Grohl m-a cucerit din prima! Abia începusem să cânt la tobe, eram elev şi când l-am văzut pe Dave Grohl a fost ceva magic. Degaja atâta energie, lovea tobele cu toată forţa fizică de care dispunea, dar în acelaşi timp era ca un metronom. Mi-am dorit să fiu ca el şi aşa am decis să studiez mai mult. Am avut şansa, privilegiul să-l întâlnesc pe Dave Grohl şi încă mai sper că îl voi cunoaşte într-o zi pe Travis Barker (n.r-baterist la Blink-182) doar pentru a-i mulţumi pentru tot ceea ce mi-a oferit.
 
Reporter: Credeţi că mai poate apărea ceva complet nou în muzică?
Marty McCloskey: Cred că da… Adică noi cântăm muzică rock şi tocmai am spus care sunt formaţiile care ne-au influeţat. Dar rockul continuă să evolueze. Rockul din 2012 este foarte diferit de ceea ce se făcea înb 1969. Rockul a trecut prin glam, heavy-metal, thrash, grunge… dar până la urmă e tot rock.
Speedo: Muzica trebuie să evolueze!
Marty McCloskey: Cred că la sfârşitul fiecărei perioade se întrebau oamenii, „ce mai poate veni nou?”… Nu ştiu dacă stăm bine din punct de vedere creativ pentru că în ultima vreme se pare că avem tot mai multe coveruri… Acum artiştii încearcă să ia influenţe de aici, de acolo şi să le pună la un loc pentru a da un aer fresh creaţiei. Dar nu cred că totul a fost făcut înainte…
Ray Haller: Şi dacă te uiţi la standardul actual al muzicii. Când eram noi mici eram convinşi că Jimmy Page şi Ritchie Blackmore sunt cei mai mari chitarişti şi că nimeni nu cântă mai bine ca ei. Dar apoi a venit Steve Vai, Van Halen… Iar standardul muzicii a crescut…
Reporter: Iar astăzi avem pe…
Ray Haller: (râde)… Hmmm pe cine avem astăzi… Păi…
Speedo: Simon McBride, de exemplu.
Ray Haller: Da! El este un artist irlandez. Sunt sigur că veţi auzi curând de el! El a produs album nostru! Este un chitarist, un muzician de excepţie! Este un tânăr în al cărui stil veţi vedea influenţe de la Page, Steve Vai, la Satriani… Cred că este important ca oamenii să asculte cât mai multă muzică, indiferent de genuri. Din păcate cunosc multe persoane care au rămas înţepenite într-o anume perioadă, ei nu ascultă decât The Stones sau Led Zeppelin.
Marty McCloskey: Da, asta este o greşeală. Muzica trebuie ascultată cu atenţie! În anii 2000 a apărut pe piaţă un nou gen dubstep, nu e de neglijat nici muzica electronică. Artiştii iau samples din înregistrări vechi cu James Brown şi alţii şi uite aşa avem creaţii noi, din zona electronică. Şi în felul acesta tinerii intră în contact cu muzica veche.
 
Reporter: Vedeţi vreun viitor pentru CD-uri?
Speedo: Nu, nicidecum.
Ray Haller: Sunt de acord cu Speedo. Acum este mai important să cânţi live, din concerte vin banii, nu din vânzarea de discuri. Pur şi simplu, nu mai poţi să lansezi un album şi să aştepţi cuminte sperând că vei vinde 20 de milioane de copii…
Speedo: Acum nu mai rentează să pleci în turneu strict pentru promovarea unui album. E bine să cânţi oricum şi oricând. Fie că ai ceva de promovat sau nu…
Ray Haller: De fiecare dată când ne întâlnim cu colegii noştri prin festivaluri, toţi spun acelaşi lucru: „trebuie să găsim o cale să dăm albumele”. Noi ne dorim ca muzica noastră să ajungă la cât mai mulţi fani. Multe trupe sunt dispuse să dea gratis albumul, adică cine îşi cumpără bilet la concert, la festival să primească şi un CD. Toţi sunt îngrijoraţi din cauza promovării albumelor.
Marty McCloskey: Şi asta pentru că noi suntem conştienţi că oamenii pot accesa muzica gratuit pe Internet… Ideea de a face albume va rămâne mereu valabilă, dar CD-ul, obiectul fizic, nu prea îşi mai are rostul.
 
Reporter: Vă mulţumesc! Sper să ne revedem curând în România!
Ray Haller: Vă mulţumim şi noi, vă salutăm şi sperăm să ne revedem curând! Sper să vă placă noul nostru album!
SWEET SAVAGE „Regenerator”
http://www.youtube.com/watch?v=jZbfS9jOv4E
Sweet Savage – No Guts, No Glory
http://www.youtube.com/watch?v=pQN6duYao7A
Sweet Savage – Eye Of The Storm
http://www.youtube.com/watch?v=RGnyFwzjntU
Sweet Savage – Whiskey In The Jar (Thin Lizzy cover)
http://www.youtube.com/watch?v=o0_gn0gxXcY

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here