ROCK THE CITY LA ROMEXPO (29.06-1.07.2012)

0
22

Axl-Rose-Guns-n-Roses-la-Rock-The-City 2012M-am adunat cu greu după acest festival, dar iată-mă la „datorie” cu o scurtă povestire. Din păcate am ratat complet prima zi de festival, căldura, oboseala m-au ţinut departe de Romexpo vineri, 29 iunie. Aşa că am să mă refer doar la două zile de Festival.
Sâmbătă, 30 iunie
Mi-am învăţat lecţia de la OST aşa că de data aceasta am plecat pregătită de acasă: m-am protejat bine de soare, mi-am luat reportofonul şi întrebările pregătite pentru Sweet Savage, Saxon, Lacuna Coil şi Soulfly. Am ajuns la Romexpo cu puţin înainte să înceapă recitalul Sweet Savage (14.15- între noi fie vorba, orele au fost respectat întocmai).
Lume puţină, dezamăgitor de puţină. Irlandezii au cântat pentru câteva zeci de persoane, soarele puternic parcă îi paralizase pe toţi, dar chiar şi aşa atmosfera a fost frumoasă, iar la ultima piesă din recital Whiskey In The Jar, toată lumea cânta refrenul. Ray, solistul formaţiei, a repetat de câteva ori pe scenă că se topeşte şi că în Irlanda nu este niciodată atât de cald. În cele 45 de minute cât a durat show-ul, trupa a îmbinat piesele vechi cu cele de pe noul album Regeneration. Rockerii din „Cercul Auriu” (m-a amuzat traducerea termenului „Golden Circle”) care au avut parte de un petic de umbră (primele trei rânduri) au trăit muzica la maxim: au scuturat pletele, au aplaudat, au cântat, au cerut setlistul la sfârşit, beţe de tobe şi penele de la chitări. Generoşi, irlandezii le-au dat tot.
În pauză am început să mă agit pentru a obţine un interviu cu ei. Cu ajutorul lui Valentin şi al Gabrielei, l-am obţinut.
 

Biff Byford (Saxon) la Rock The City
Biff Byford (Saxon) la Rock The City

Saxon a urcat pe scenă la 15.25. Se strânseseră deja mai mulţi spectatori, erau câteva sute acum. M-au impresionat britanicii încă de la prima piesă. Mi-am dorit foarte mult să-i văd, de altfel Saxon a fost motivul pentru care m-am hotărât să înfrunt căldura infernală. Biff Byford a comunicat excelent cu publicul. „Aceasta este Zona VIP?”, a întrebat el spectatorii din Golden Circle. Răspunsul entuziast al mulţimii l-a determinat pe Biff să spună: „Ahaaa… înseamnă că sunt multe VIP-uri pe aici”. Deşi căldura ne topea pe toţi, Biff nu a renunţat nicio clipă la sacoul elegant pe care-l purta, are o atitudine uşor arogantă cu care domină scena şi publicul. Se plimbă de-a lungul şi de-a latul scenei cu un pas hotărât, iar când îşi scutură pletele o face cu o convingere şi o trăire pe care am văzut-o rar la alţii. Obţine reacţii de la public doar făcând semne scurte din încheietura mâinii. Lângă mine o domnişoară îi spune prietenului ei: „Atitudinea lui e fascinantă. Vezi că nu aleargă pe scenă? Îmi aminteşte de piesa lui Sting, Englishman In New York: „A gentleman would walk but never run”. Chiar e un domn”. La final, Biff spune spectatorilor: „Nu avem prea mult timp la dispoziţie, aşa că trebuie să alegeţi: să cântăm Wheels Of Steel sau Crusader?” Rockerii au ales-o pe cea din urmă şi astfel s-a încheiat recitalul.
Din nefericire, sâmbătă am rămas cu un singur interviu, n-am mai reuşit să ajung nici la Saxon, nici la Lacuna Coil şi cu atât mai puţin la Soulfly. Am plecat de la Romexpo la scurt timp după ce italienii de la Lacuna Coil au urcat pe scenă. Atmosfera se încinsese în rândul fanilor şi totul începea să semene a festival rock. Am lăsat Tuborg Green Fest pentru mult mai liniştitul concert al lui Julio Iglesias. Dar despre asta, cu altă ocazie.
 
Duminică, 1 iulie
La ora 13.00 eram la Romexpo. Am fost printre primele persoane care au intrat pe poartă în ultima zi a festivalului. Eram mai hotărâtă ca oricând să fac interviurile pe care mi le propusesem. Ieri plecasem de la eveniment cu oarecare frustrări, aşa că duminică era musai să-mi iasă. Ştiam deja că voi face interviu cu Ugly Kid Joe, aşa că am început să mă concentrez pe celelalte: Within Temptation şi The Cult (unde speranţele erau minime).
 
În ciuda căldurii şi a numărului mic de spectatori în faţa scenei (pentru că altfel terasele erau pline), cei de la Ugly Kid Joe au oferit un show pe cinste. Whitfield Crane a coborât printre spectatori a dat mâna cu cei din Cercul Auriu şi cu cei care s-au îngrămădit la gardul care delimita zona Golden de Normal Circle. Câţiva au profitat şi şi-au făcut fotografii alături de Whirfield. Unul dintre cele mai frumoase momente ale recitalului a fost atunci când solistul a cântat Cats In The Cradle, fiind acompaniat doar de două chitări acustice şi de vocile celor câteva sute de spectatori. Cei care veniseră în faţa scenei mai târziu, erau un pic contrariaţi: „Cine e pe scenă?” mă întreabă cineva. „Ugly Kid Joe”, îi răspund eu. „Eşti sigură? De când au ei o gagică la baterie?” Într-adevăr, Yael (aveţi aici pagina oficială de FB: http://www.facebook.com/DrumAddict.YAEL ) îl înlocuieşte în cadrul acestui turneu pe Shannon Larkin. Fata s-a descurcat foarte bine şi a câştigat rapid simpatia publicului.
 
La ora 14.50, când a început recitalul Whitin Temptation, erau aproximativ 1.000 de persoane în faţa scenei. Oamenii ştiu versurile şi participă la show.
 
Din păcate nu am văzut recitalul în întregime pentru că am fost în culise pentru interviul cu Whitfield Crane (solistul UKJ).
Ian Astbury
Ian Astbury

Când am revenit la scenă, recitalul The Cult se apropia de sfârşit. Publicul era din ce în ce mai numeros şi mai nerăbdător să vadă GNR. Ian Astbury, care în ciuda căldurii purta un guler de blană, a fost, probabil, cel mai deschis artist în relaţia cu fanii şi presa. Imediat după încheierea recitalului a venit, însoţit de manager, la cortul presei, a făcut poze, a dat autografe şi a strâns mâna oricărui fan care şi-a dorit acest lucru. A răspuns cu multă răbdare tuturor întrebărilor, fie că veneau de la jurnalişti, fie că erau puse de fani. „M-am simţit bine pe scenă, dar nu am auzit nimic. Am avut astea (ne arată căştile în care ar fi trebuit să îşi audă colegii) dar nu au funcţionat, aşa că am ţipat”, a zis el cu un glas răguşit. Am obţinut un interviu exclusiv cu el, aşa că am ratat o bună parte din recitalul Evanescence. Am ajuns în momentul în care un fan bulgari (au venit în număr mare la acest festival) a aruncat pe scenă un steag al Bulgariei pe care solista la fluturat cu mândrie preţ de câteva momente. S-a prins că ceva nu este în regulă când a trebuit să facă faţă reacţiei ostile a românilor. Apoi a primit un steag al României, pe care l-a aşezat la loc de cinste în faţa bateriei. A fost primul lor concert în România şi s-au bucurat de o primire călduroasă (şi la propriu şi la figurat).
 
 
Despre Guns’N’Roses am doar cuvinte de laudă. Concertul (programat pentru ora 20.00) a început cu doar o jumătate de oră întârziere, fapt aprecitat de fanii lui Axl. DJ Ashba a impresionat mulţimea atât prin ţinută cât şi prin solo-urile nebuneşti. Publicul a reacţionat cu entuziasm la show-ul oferit de GNR, de la copilaşi de 5-7 ani până la bunici de peste 60 de ani, cu toţii au cântat alături de Axl Rose refrenele unor hituri precum November Rain, Don’t Cry, Welcome To The Jungle, Sweet Child O Mine, Paradise City.
Din punctul meu de vedere, aceasta a fost cea mai bună ediţie a festivalului Rock The City. Deşi, au existat şi unele probleme. De exemplu, la intrare erai căutat şi de monede, iar dacă aveai erai pus să scapi de ele. Atenţie, nu ţi se oferea posibilitatea să îţi schmbi mărunţişul în bancnote, ci ţi se cerea să scapi de el. O atitudine cel puţin îndoielnică, asa ca să fiu drăguţă. Ba mai mult decât atât, nu aveai voie nici cu creion dermatograf, sau orice alt fard pentru că acestea ar fi putut fi folosite drept proiectile… În schimb, înăuntru, găseai pietricele din plin pe care le puteai arunca nestingherit (dacă chiar asta îţi doreai) în oricare artist de pe scenă.
Nu mi-a plăcut nici faptul că mâncarea (mulţi mici, fripturi, grătare) era expusă direct în soare. Iar faptul că pe o asemenea căldură te obligă să îţi laşi la poartă sticla de apă pentru a da 6 lei pe un pahar cu apă clocită (la un moment dat la unele puncte de vânzare nu mai făceau faţă cererii şi băuturile nu aveau când să se răcească), mi s-a părut inuman. E drept, că duminică mai spre seară, organizatorii au început să împartă sticle de apă în Golden Circle. Insuficiente, însă.
Un alt punct slab a fost faptul că s-a început în miezul zilei, fix când soarele pârjolea tot ce îi ieşea în cale. Este păcat ca trupe precum UKJ, Saxon, Sweet Savage, Within Temptation să fie obligate să cânte în faţa a câteva zeci, sute de spectatori pe o căldură insuportabilă. E rău şi pentru artist dar şi pentru spectatori….
Evident, au existat şi numeroase bile albe. Mi-a plăcut faptul că numărul agenţilor de pază a fost mult mai mare decât la alte evenimente de acest gen la care am fost. Iar acest lucru îţi dădea un sentiment de siguranţă.
În plus, line-up-ul a fost unul atractiv pentru iubitorii de rock!
Tot ce pot să mai spun este că abia aştept ediţia de anul viitor!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here