EXCLUSIVITATI

TUBORG GREEN FEST presented by SONISPHERE LA ROMEXPO (27.06.2010)

decembrie 21, 2012

Articol de Iulia Radu
Din dorinţa de a discuta cu mai mulţi spectatori, duminică am ajuns un pic mai devreme la Romexpo. Nu mai era coadă la poartă, se intra lejer. Înăuntru atmosfera era destul de liniştită. Alt gen de public. Mai reţinut, mai puţin gălăgios. Unii stau la terase, alţii cară pahare de bere/suc pentru toţi prietenii cu care au venit la concert, câţiva s-au întins la soare pe asfalt, mulţi s-au aşezat în faţa scenei.
Am repetat sondajul de sâmbătă: pentru ce trupă aţi venit şi care sunt piesele preferate. Rezultatele sunt în felul următor:
Rammstein (64)
Alice In Chains (51)
Anathema (43)
Stone Sour (19)
Piese preferate din repertoriul Rammstein:
Feuer Frei (64)
Du Hast (64)
Ich Will (60)
Ich Tu Dir Weh (57)
Mein Herz Brennt (56)
Reise Reise From Volkerball (49)
Stirb Nicht Vor Mir (44)
Buck Dich (41)
Keine Lust (39)
Klavier (35)
Alice In Chains:
Would? (53)
Love Hate Love (52)
Check My Brain (52)
Man In The Box (50)
Nutshell (46)
Angry Chair (43)
We Die Young (40)
Black Gives Way To Blue (27)
Anathema:
Lost Control (51)
One Last Goodbye (49)
Are You There (48)
Judgement (41)
Forgotten Hopes (35)
Stone Sour:
Through Glass (19)
Zzyzx Rd (19)
Bother (17)
Get Inside (16)
Mission Statement (14)
Made Of Scars (11)
Omega (9)
Am abordat şi câteva persoane care purtau brăţări pentru toate zilele de festival. Am vrut să aflu şi câteva opinii despre prima seară, vineri, 25 iunie (pe care eu am rata-o!).
Alin Verga (22 de ani, Bucureşti): Cel mai mult mi-a plăcut Accept! Nu eram eu mare fan înainte să îi văd live, dar am devenit acum. Au avut un recital brici! A meritat să mă şi plouă un pic!
Crina C (29 de ani, Bucureşti): Din punctul meu de vedere Volbeat a fost senzaţia serii! Îmi plăcea trupa, îi ştiam, dar nu credeam că va fi atât de tare concertul lor! Eu venisem de fapt pentru Manowar. Şi evident la ei am trăit cel mai intens piesele. La Accept nu am stat până la final, deşi aveau un recital mişto.
Florin Mitrea (21 de ani, Bucureşti): Nu am înţeles de ce au schimbat ordinea intrării trupelor pe scenă. Au lăsat la urmă Accept… De ce? Nu zic, sunt buni, dar Manowar sunt bestiali! Ei meritau să închidă. Pentru ei venisem. Mi-a părut rău că ei au cântat doar o oră. Ce n-aş fi dat să cânte 2… Mă rog, cred că printre organizatori sunt mai mulţi fani Accept, altfel nu-mi explic.
Andrei (27 de ani, Bucureşti): Eu am venit pentru Manowar şi am plecat acasă extrem de dezamăgit de prestaţia lor! Au ieşit de pe scenă fără nici un cuvânt de „la revedere”. Dacă ar mai fi stat 5 minute pe scenă, puteam spune că au cântat şi ei o oră. A fost mişto concertul lor, dar chiar să pleci aşa… pur şi simplu şi-au luat instrumentele şi au plecat. Mi-a plăcut, în schimb, Volbeat. Ăia da! Şi Accept au fost mişto. Pe primii i-am ratat pentru că am ajuns mai târziu!
Emil C (19 ani, Buftea): Am stat în Golden Circle. M-am dus strict pentru Manowar. Au avut cel mai tare recital! Atât mi-a plăcut. Nu am prea ascultat Accept, aşa că am plecat pentru că era şi vremea nasoală.
Mihai (33 de ani, Bucureşti): M-am dus să văd Accept. Nici nu ştiu cine este vocalistul lor în prezent, dar a fost bestial. N-am mai văzut un concert atât de bun în România de multă vreme. N-am simţit nicio clipă lipsa lui Udo, iar Wolf Hoffmann a fost senzaţional la chitară a băgat şi muzică clasică în solo-urile lui!!! Pur şi simplu fabulos! M-a surprins neplăcut faptul că au plecat mulţi după concertul Manowar!! Mă doboară incultura unora! Ca să nu mai zic că Manowar au avut unul dintre cele mai slabe concerte. Pe bune! S-au făcut de râs cu coverul acela după Heaven And Hell. Nu zic, gestul a fost frumos, dar din punct de vedere muzical… au dat-o bară!
Valentin Miron (28 de ani, Bucureşti): Din prima zi mi-au plăcut Volbeat şi Accept. M-a dezamăgit Manowar. Mi s-au părut extrem de încrezuţi. Degeaba îmi ţine De Mayo un discurs de o jumătate de oră în limba română dacă la final nu zice şi un „hai pa!”. Şi de ce trebuia să dau eu bani pe bilet ca să aflu de la De Mayo că-s „neclintit din spaţiul danubiano-carpato-pontic”? Dacă vreau, geografia şi istoria o învăţ la şcoală, iar de politică sunt sătul până peste cap! Vineri Manowar mi-a demonstrat că din această trupă nu a mai rămas decât volumul dat la maxim.
Paul (21 de ani, Bucureşti): M-am dus pentru Manowar! Au fost bestiali! Am fost aproape să prind şi eu un CD In Memoriam Ronnie James Dio, pentru că De Mayo a aruncat în public câteva… Era nervos pentru că zicea că fostul manager al lui Ronnie nu le dă voie să-l comercializeze. Aşa că a aruncat şi el câteva în public. Dacă eram mai atent, prindeam şi eu! Mi-a plăcut şi Volbeat. Dar Manowar a fost momentul suprem!
Vlad (41 de ani, Bucureşti): A fost o mişcare deşteaptă din partea organizatorilor să bage Accept în finalul serii. Mark Tornillo a fost în zi extraordinară! L-a făcut uitat pe Udo! Mi-am amintit toată tinereţea cu piese precum Midnight Mover, Breaker, Neon Nights, Fast as a Shark şi mi-au plăcut şi cele noi, mai ales Teutonic Terror. E un album pe care îl voi achiziţiona! Chiar ar fi fost păcat să cânte înainte de Manowar! Nu ştiu câţi dintre cei care au fost în acea seară la Romexpo, ştiu exact că Accept este una dintre legendele heavy-metal-ului european. Dar judecând după numărul celor care au plecat… probabil foarte puţini!
Cristi (45 de ani, Bucureşti): Eu mi-am luat bilete în toate zilele. Vineri am venit pentru Manowar şi am tresărit când au intrat în scenă, dar mi-a trecut repede entuziasmul pentru că au avut un concert slab. Nu ştiu dacă au prins ei o zi proastă sau a fost de vină sunetistul, dar pentru mine a fost ceva de… neascultat. Deşi, repet, pentru ei venisem. N-am fost un fan adveărat Accept niciodată, dar i-am ascultat în tinereţe. Au avut un recital extrem de bun! Volbeat pentru mine era o necunoscută, îi vedeam pentru prima oară. A fost… dragoste la prima vedere/ascultare! Extraordinari! Paradise Lost… nu pot spune că m-au impresionat prea mult. Au fost OK.
16.45. Sunt nevoită să întrerup seria de scurte interviuri pentru că au urcat pe scenă trupa Anathema. Din start vă spun: au fost preferaţii mei din această zi! Au început cu un cover după piesa Kashmir (Led Zeppelin) care mi-a mers la suflet. La un moment dat au întrebat dacă ştim care este scorul în meciul Germania – Anglia. Din păcate pentru ei, nemţii conduceau, aşa că cineva din public, a zis cu umor, către unul dintre prietenii cu care era la Romexpo: „Mai bine să nu le spunem… că ăştia pleacă de pe scenă dacă îi supărăm”. Anathema a mai cântat şi Deep, Closer, Lost Control, Empty, A Natural Disaster, Fragile Dreams, dar şi o piesă nouă, We’re Here Because We’re Here.
A urmat pauza pentru pregătirea scenei, timp în care am încercat să intru din nou în Tribuna VIP. Nu s-a mai putut. Angajaţii BGS au fost de neînduplecat! Am încercat să le arătăm un superb curcubeu, doar-doar se lasă îmbunaţi… degeaba!
Mi-am încercat norocul şi la Golden Circle! Incredibil, acolo am reuşit. În doar câteva momente mă plimbam mândră prin zona din faţa scenei! Am reluat dialogul cu spectatorii.
Mircea Călin (27 de ani, Bucureşti) mi-a mărturisit că până acum, din tot festivalul, i-a plăcut Volbeat, Accept, Slayer, Metallica, iar în ultima zi aştepta cu sufletul la gură Alice In Chains. „Cea mai tare zi a fost sâmbătă, n-am nici un dubiu! Dacă ar fi fost şi Heaven and Hell… Sincer, când am auzit prima dată că vin toţi 5, am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de un picior! Prima dată, am cumpărat bilet doar pentru sâmbătă. Acesta e visul oricărui iubitor de gen: Anthrax, Megadeth, Slayer, Metallica şi Black Sabbath pe aceiaşi scenă!!! Ar fi fost prima dată când îl vedeam pe Dio în concert. Mi-a plăcut întotdeauna, nu doar cu Sabbath! Regret enorm dispariţia lui! Apoi m-am hotărât să cumpăr bilet şi pentru azi. Alice In Chains e una dintre trupele mele preferate. Biletul pentru prima zi l-am primit cadou, aşa că m-am scos. Văd tot festivalul”.
Nicu (42 de ani, Bucureşti): Pentru Alice In Chains sunt aici! Când mă gândesc că prin anii 1990, toată puştimea şi-l pusese pe tricou pe Kurt Cobain, îmi vine să-mi dau palme! Pe lângă Alice In Chains, Nirvana e zero barat din punct de vedere muzical! Ăştia fac muzică!! Mă bucur enorm că s-au reunit! Albumul cel nou, este senzaţional! Şi vocalistul e foarte bun!
Lary (20 de ani, Bucureşti): Am cumpărat bilet doar pentru acestă zi. Sunt aici pentru Rammstein. E trupa mea de suflet!! Cel mai bun show, cea mai bună prestaţie live!
18.00. Între timp, îşi începe recitalul trupa Stone Sour. Am schimbat registrul: metal alternativ, ritmuri mai dure, energice. Sunt mulţi spectatori care ştiu versurile. Recitalul are viaţă. Aflăm că este ultimul concert din cadrul turneului lor. Mâine zboară spre casă. La întrebarea: „Câţi dintre voi au acasă cel mai recent album al nostru?”, o bună parte din spectatori ridică mâinile entuziaşti. Artiştii s-au simţit bine şi promit că vor reveni.
19.15. Una dintre cele mai aşteptate trupe din această zi, Alice In Chains, şi-a început recitalul în aplauze publicului. Recunosc, nu prea ascultasem această trupă înainte. Eram, însă, extrem de curioasă să îi văd în această zi. Acum îmi pare rău că m-am dus oarecum nepregătită şi cu ceva prejudecăţi la adresa lor. Sau poate că nu a fost atât de grav, având în vedere faptul că de la prima piesă mi-au alungat rând pe rând toate semnele de întrebare pe care le aveam în ceea ce îi priveşte. Au avut un concert extraordinar. Au cântat atât piese mai vechi, cât şi de pe noul album, Black Gives Way To Blue, Them Bones, Dam That River, Rain When I Die, Check My Brain, It Ain’t Like That, We Die Young, Acid Bubble, Man In The Box, Lesson Learned, Angry Chair, Again, Would?, Rooster. Aproape toată lumea cânta în jurul meu vers cu vers. A fost unul dintre cele mai bune momente ale festivalului!
Rammstein, vă iubeşte!
Toată lumea (aproximativ 25.000 de spectatori) era cu ochii pe ceas. „Sunt nemţi, vor începe la fix!”, „Doamne, abia aştept, cât mai e ceasul?”, „Nu vreau să ratez începutul sub nicio formă”, „Cred că acesta e concertul vieţii mele”, murmurau oamenii în jurul meu.
21.15. Sfertul academic s-a scurs, şi pânza cea neagră care acoperea scena a căzut lăsând să se vadă un uriaş steag al Germaniei care la rândul lui acoperea scena. Când în sfârşit, a fost dat jos şi steagul am făcut cunoştinţă cu Rammstein. Atâtea efecte pirotehnice (fie că e vorba de artificii, aruncătoare de flăcări, tunuri cu fum, cu spumă, confetti, iar ei sunt adevăraţi fachiri) nu am văzut în viaţa mea! Inedit a fost şi momentul în care clăparul trupei a venit printre spectatori cu o… barcă, un fel de boat crowd surfing, a primit steagul României pe care l-a dus înapoi pe scenă şi l-a ţinut lângă el până la finalul concertului.
Piese precum Du Hast, Benzin, Ich Will, Pussy, alături de Rammlied, Fruhling In Paris, Ich Tu Dich Weh, de pe ultimul material discografic al trupei, au făcut deliciul publicului.
Am plecat spre casă extrem de fericită că am avut ocazia să merg la cele două zile de festival. Am descoperit două trupe (pe care le ascult deja acasă cu deosebită plăcere): Anthrax şi Alice In Chains. Am văzut un show exemplar: Rammstein. Am reuşit să văd, în sfârşit, Anathema şi Metallica (pe care îi ratasem de fiecare dată când au fost la noi). Am învăţat să ascult cu… alte urechi Megadeth şi, mai ales, Slayer. Am văzut Stone Sour, trupă nouă, nominalizată la premiile Metal Hammer. Din punct de vedere al atmosferei, cel mai mult mi-a plăcut ziua de sâmbătă. Au fost aproximativ 30.000 de persoane, iar fanii heavy & thrash mi s-au părut mult mai dedicaţi trupelor. Entuziasmul a fost la cote înalte la absolut TOATE recitalurile. În ultima zi, după cum am mai spus, mi s-au părut un pic mai rezetvaţi şi mai… „rupţi”. S-au încălzit mai greu. Reacţie unanimă, la toate concertele nu am avut. S-au încălzit greu. Abia la Alice In Chains am simţit fiorii şi legătura dintre trupă şi public. Şi evident, s-a întâmplat acelaşi lucru şi la Rammstein.