EXCLUSIV!! INTERVIU CU PAUL FENTON (baterist T.Rex)

M-am bucurat nespus de mult când Ruxia Sandru (căreia îi mulţumesc mult) mi-a spus că pot face un interviu telefonic cu Paul Fenton (n. 4 iulie 1946 în Anglia, baterist al formaţiei T.Rex din 1973). Era unica mea şansă de a vorbi cu un om care l-a cunoscut pe Marc Bolan. De când am descoperit formaţia T.Rex, am fost fascinată de personalitatea lui Marc. Şi de poeziile lui. Mă regăsesc în ele.
Luni, m-am pregătit sufleteşte pentru interviu şi am pornit spre Radio. Ca de obicei, mă stresa mai mult ideea de a intra în studio decât interviul în sine. Ştiam că va fi o zi specială şi aşa a şi fost. Aveţi mai jos un interviu de aproape 25 de minute. Enjoy!
1. Cum a luat fiinţă acest proiect? 
Paul Fenton: Proiectul a luat fiinţă spre finalul anilor 1990 cu Mickey Finn şi Jack Green, iar ceilalţi membri ai trupei erau prieteni de-ai noştri care au fost invitaţi să ni se alăture. Timp de trei ani a făcut parte din trupă şi Alan Silson care este chitarist, unul dintre fondatorii trupei Smokie, apoi ni s-a alăturat şi Graham Oliver (chitarist), unul dintre fondatorii trupei Saxon. Timp de 12 ani, vocalist a fost Rob Benson, dar apoi el a vrut să îşi urmeze cariera solo, aşa că în ultimul an de zile, vocalistul nostru este Jay Spargo, el mi-a fost recomandat de managerul nostru.
2. Cât de mult contează pentru un artist să fie charismatic?
Paul Fenton: Cred că această trăsătură face parte din întregul pachet. Charisma este importantă. Eu lucrez cu muzicieni profesionişti, iar în momentul în care se aprind reflectoarele pe scenă, noi prindem viaţă. Pentru noi a fi charismatic este ceva natural.
3. Cum ai descrie publicul care vine la concertele voastre?
Paul Fenton: Contează foarte mult locul, ţara în care cântăm. De exemplu, în Japonia am cântat în faţa unui public cu vârste cuprinse între 16 şi 50 de ani. Sunt două sau trei generaţii care vin la concertele noastre. Ne adresăm mai multor categorii de vârstă, iar publicul se simte foarte bine pentru că noi cântăm întotdeauna hiturile de locul 1 şi 2 scrise de Marc Bolan. Un concert de-al nostru este mereu o mare petrecere.
4. Cum este relaţia cu fanii T.Rex?
Paul Fenton: Fanii ne-au susţinut mereu. Sunt mereu curioşi şi vor să audă T.Rex în secolul al XXI-lea. Vin mereu în număr mare la concerte şi asta contează mult pentru noi.
5. Unde îţi place să cânţi în mai mult. În cluburi sau în faţa unui public mai numeros?
Paul Fenton: Cluburile, sălile mai mici sunt mai intime, suntem mai aproape de public şi atunci este mult mai distractiv să cântăm în faţa unui public de club. Sigur că şi pe stadion este plăcut să cântăm. Senzaţia pe care o ai atunci când cânţi în faţa a 30.000 de oameni este minunată. Pentru mine e distractiv oriunde aş cânta, dar prefer atmosfera de club.
6. Care este cel mai dificil aspect în recrearea unui show T.Rex?
Paul Fenton: Nu este neapărat greu… Eu am ascultat şi am cântat muzica asta încă din anii 1970, deci a devenit parte din mine. Cred că toţi cei care au cântat alături de mine în această trupă au iubit piesele compuse de Marc Bolan. Dacă crezi în muzică, atunci devine uşor.
7. Cine te-a influenţat pe tine la începutul carierei? Îţi aminteşti care este primul disc pe care l-ai cumpărat?
Paul Fenton: Cine m-a influenţat… Păi, când eram mic tatăl meu avea o trupă cu care repeta acasă şi îmi plăcea să îi ascult! Dar m-au influenţat multe trupe americane de rock’n’roll, în anii 1960 mi-a plăcut să ascult The Beatles, apoi a venit Marc Bolan cu nişte show-uri fantastice. Ringo Starr a devenit un prieten apropiat al lui Marc Bolan iar eu am fost fascinat de personalitatea lui Marc. În general ascultam foarte multă muzică, orice gen: de la operă la rock’n’roll, am o paletă mare de preferinţe muzicale. Iar primul disc pe care l-am cumpărat cred că a fost The Beatles – Love Me Do.
8. Ţi-ai dorit întotdeauna să fii baterist?
Paul Fenton: Nu… nu mi-am dorit întotdeauna să fiu baterist (râde). Prima dată mi-am cumpărat o chitară şi am început să învăţ să cânt, dar printr-un accident nefericit, chitara s-a spart. Aveam doar 15-16 ani când s-a întâmplat asta. Atunci m-am gândit că poate ar fi bine dacă mi-aş alege un instrument care să fie mai greu de spart. Şi aşa am început să învăţ să cânt la tobe. M-a învăţat unul dintre bateriştii tatălui meu. Despre începuturile carierei mele puteţi găsi mai multe detalii pe site-ul T.Rex. Dacă aveţi timp, puteţi să intraţi acolo.
9. Privind înapoi, cum ai descrie perioada glam?
Paul Fenton: Eram în Londra când a început perioada glam. S-a întâmplat pentru că era foarte dificil să găseşti haine potrivite pentru a apărea la TV. Marc Bolan a fost unul dintre pionierii muzicii glam. Ei bine, el avea un prieten care obişnuia să îi cumpere haine din magazine pentru femei. Şi asta pentru că doamnele aveau întotdeauna cele mai frumoase haine. Marc avea o prietenă foarte bună care îi cumpăra haine. Aşadar, perioada glam a început prin cumpărarea hainelor din magazine de femei, a continuat cu puţin machiaj. După ce Marc a început să aibă succes, a început să îşi confecţioneze ţinutele. La televizor toţi erau şocaţi când ne vedeau îmbrăcaţi aşa, dar fanii au început să îşi imite muzicienii preferaţi. Explozia glam a fost în 1970-1971.
10. De ce a fost mai uşor să creaţi un fenomen în Marea Britanie decât în SUA?
Paul Fenton: Hmmm… Nu ştiu… Poate pentru că în SUA trupele erau mai macho în vremurile acelea. Acolo erau mari Creedance Clearwater Revival. Cred că americanii, încă de la Bill Haley, cred că au fost orientaţi mai mult spre hard & heavy. A durat mai mult până când moda s-a integrat în muzică. Au adoptat mai greu moda. Dar Londra, ca şi Parisul, au fost mereu capitale ale modei. Aşa că a fost mai uşor să legăm muzica de modă aici, în Europa, şi mai ales în Londra. Din păcate, eu nu am cântat cu Marc în America, am fost doar într-unul din studiourile din Los Angeles pentru a înregistra piese.
11. Îţi aminteşti cum a fost prima întâlnire cu Marc?
Paul Fenton: Marele producător Tony Visconti mi-a făcut cunoştinţă cu Marc la Londra. Eu făceam parte din trupa Carmen (SUA), iar Tony era producătorul nostru. Într-o seară Marc Bolan a venit în vizită acasă la Tony Visconti. Aşa ne-am cunoscut şi am devenit prieteni foarte buni. Asta se întâmpla în 1973.
12. În afară de poezie şi muzică, Marc avea şi alte hobby-uri?
Paul Fenton: Nu avea alte hobby-uri. Încă din copilărie, tot ce şi-a dorit Marc Bolan a fost să fie un star rock. La fel de mult îşi dorea să fie şi scriitor. A şi lansat un volum extraordinat de poezie, numit The Warlock Of Love. Am acasă un volum cu autograful lui. Trebuie să recunosc că mi-a luat mult timp să îi înţeleg versurile, dar într-un final am reuşit. V-o recomand cu căldură. Toată viaţa lui era legată de televiziune, de lumina reflectoarelor. Avea propria emisiune la TV, se numea The Marc Show. Hobby-uri nu avea… Nu conducea maşini, dar îi plăceau. Avea un Bentley şi un Mini… Avea şi o colecţie impresionantă de haine şi bineînţeles scria piese extraordinare. Şi asta mi se pare extraordinar pentru că în anii 1970 nu erau mulţi oameni care aveau hituri scrise, concepute 100% de ei. David Bowie, care era un bun prieten de-al lui Marc, îşi compunea singur piesele. Repet, erau puţini cei care au avut succes mare bazându-se doar pe talentul lor, să compună singuri muzică, versuri, să producă şi să dea o „faţă” creaţiilor lor. Cred că acesta este şi unul dintre motivele pentru care Marc Bolan nu va fi uitat niciodată.
13. Nu conducea maşini, dar a scris câteva piese despre ele…
Paul Fenton: Da, aşa este (râde)…. Jeepster şi altele asemenea. Marc era fascinat de maşini, dar nu avea suficientă încredere în el încât să se urce la volan. Avea un şofer, un tip pe nume Alfie, care îi conducea Bentley-ul. Apoi Gloria Jones, colega de trupă dar şi iubita lui, îl conducea atunci când Alfie avea o zi liberă. Deci, îi plăceau maşinile foarte mult, dar nu le conducea.
14. Cum era colaborarea cu Marc în studioul de înregistrări?
Paul Fenton: În studio… De obicei el intra singur în studio şi compunea şi înregistra doar cu vocea şi chitara, iar în momentul în care se contura ideea pe care vroia să o urmeze, atunci închiria un studio şi mergeam cu toţii acolo. Ne cânta piesele pe care vroia să le înregistrăm, iar noi, practic, învăţam piesele în studio, în timp ce le cântam. Apoi, ocazional, repetam, el ne mai spunea ce îşi doreşte. Îi plăcea modul acesta de a înregistra. Sigur că dacă auzea un ritm la noi care îi plăcea îl adopta imediat, dar în principal el venea cu ideile de piese.
15. Cum poate fi explicată popularitatea continuă a anilor 1960 şi 1970?
Paul Fenton: Cred că acest lucru poate fi explicat prin faptul că majoritatea trupelor din anii 1960, 1970 au cântat la Glastonburry şi la alte festivaluri mari. Mişcarea glam a fost foarte importantă, la fel şi mişcarea hippie. Muzica este mereu asociată cu locurile în care o asculţi. Şi atunci muzica se cânta în spaţii deschise, era asociată cu vara, cu distracţia, era asociată cu idei, avea mesaj.
16. Crezi că astăzi mai poate apărea ceva original în muzică?
Paul Fenton: În 1970, eram visători, romantici, încercam să ne găsim singuri drumul. Mulţi descopereau lucruri noi prin meditaţie, mergeau în locuri liniştite. Marc, de exemplu, obişnuia să meargă în pădure, credea în poveşti legedare şi aşa mai departe. Citea multă poezie şi încerca să vină cu propria lui interpretare. Sincer să fiu, astăzi cred că este foarte greu să fii creativ, să vii cu ceva nou, ceva care nu a mai fost scris sau făcut.
17. Ne poţi recomanda un baterist din generaţia tânără?
Paul Fenton: Sunt foarte mulţi baterişti tineri buni. Cei care m-au influenţat pe mine la început sunt Phil Collins, Ginger Baker de la Cream. Şi în general îmi plac bateriştii din garda veche. În Europa sunt foarte mulţi muzicieni tineri buni, dar motivul pentru care ei sunt atât de buni este faptul că standardele au crescut foarte mult! În plus, ei beneficiază de multe surse de inspiraţie astăzi. Au toată istoria muzicii în spate. Cei din generaţia mea au construit-o. Eu sunt un baterist clasic, de anii 1970. Eu sunt fascinat de calitatea tinerilor muzicieni care deschid concertele T.Rex. Dar mi-ar fi greu să vă recomand un baterist, sunt sute, mii de muzicieni foarte buni.
18. Îţi place sportul?
Paul Fenton: Îmi plac unele sporturi. Când aveam 5-6 ani, tatăl meu obişnuia să mă ia cu el la meciurile de fotbal. Dar mie nu-mi prea plăcea să merg pentru că era mereu frig, umezeală şi când ajungeam acasă eram îngheţat. Dar îmi place să mă uit la tenis de câmp. Ocazional joc golf. Dar nu-mi plac sporturile dure, cele care presupun contact direct.
19. Un mesaj pentru cititori/ascultători…
Paul Fenton: Îmi primul rând vă mulţumesc pentru interes. Sper din tot sufletul să veniţi la concert, măcar câţiva dintre voi. Sunt sigur că o să vă placă ceea ce facem noi şi veţi rămâne cu amintiri frumoase după concert. Dacă după concert vor dori să stea de vorbă cu mine, eu sunt pregătit să le răspund la întrebări. Ţineţi minte: noi cântăm din suflet nu din cap! (râde)